Atelierele socio-educaționale sunt în plină desfășurare

În toate cele 4 școli partenere se derulează cu spor Atelierele socio-educaționale pentru elevii de gimnaziu.

Dezvoltarea personală și identificarea propriilor resurse (interese, abilități, aptitudini, credinţe, valori, caracteristici pozitive, preferinţe) stau la baza tuturor atelierelor socio-educaționale.

Fiecare activitate/exercițiu din cadrul atelierelor demarează cu precizarea regulilor și a etapelor astfel încât să fie clare și pe înțelesul tuturor, iar la final au fost discutate concluziile în grup.

În cadrul primului atelier a avut loc „cunoașterea și autocunoașterea”. Au fost concepute și realizate exerciții de explorare/ identificare/conștientizare a calităților și a imaginii de sine (cum te vezi, cum te văd ceilalți, cum ai vrea să fii văzut), a preferințelor și pasiunilor, punându-se accent atât pe raportarea la propria persoană, dar și la ceilalți din jur.

Au fost abordate subiecte precum  descoperirea propriilor calități, măsurarea stimei de sine, respectul de sine dar și respectul față de alții, asemănări și diferențe între oameni, percepția asupra minciunii și disimularea. Și joaca e parte din activitățile Atelierelor socio-educaționale -  exercițiu de creație „Turnul”.

Participanții la ateliere împreună cu al lor formator s-au concentrat apoi pe  comunicare și ce implică procesul de comunicare (verbal, non-verbal, paraverbal). Primite cu entuziasm au fost exercițiile și provocările lansate: exerciții de dicție, pronunție și interpretare (ritm, ton, volum, dificultăți de articulație, etc.), exerciții „cel mai bun vorbitor, cel mai bun ascultător”.

Exercițiul „Realizarea unei emisiuni de știri TV” (desfășurat pe echipe) a fost foarte atractiv și stimulativ pentru copii, necesitând în primă fază documentarea asupra subiectelor, iar apoi stabilirea rolurilor și sarcinilor fiecărui membru din fiecare echipă, realizarea unei pauze publicitare, concentrare asupra modului de comunicare a informațiilor, încurajarea reciprocă.

Toate activitățile desfășurate au avut scopul de a atrage atenția copiilor din grupul țintă asupra unor obiceiuri care contribuie la echilibrul lor emoțional și care îi poate încuraja să își schimbe anumite comportamente sau să adopte obiceiuri noi oferindu-le libertatea de a se evalua singuri și în mod sincer.

Pe parcursul atelierelor a fost încurajată comunicarea, spontaneitatea și creativitatea, asigurându-se nevoia de relaxare, explorare și auto - descoperire personală dar și relațiile de colaborare între copii.

Atelierele  socio-educaționale sunt în plină desfășurare