“Hristos a Înviat!” și Sărbători Pascale Fericite!

Tradiții și obiceiuri pascale

Pentru copiii din riturile romano-catolice, reformate şi evanghelice, de Paşte vine Iepuraşul care ascunde ouăle colorate prin curţile caselor. Astfel că, în dimineaţa primei zile a Paştelui, cei mici încep goana după găsirea ouălor colorate, pentru a-şi umple coşuleţele.

Pe vremuri, oamenii trăiau cu nădejdea Învierii în toată perioada postului şi respectau cu sfinţenie toate tradiţiile şi obiceiurile pe care le impunea această mare sărbătoare.

În apropierea Paştelui, se vopseau zidurile şi se făcea curăţenie generală, iar întreaga familie trebuia să-şi cumpere ceva nou, care trebuia purtat în noaptea de Înviere. Înainte, înnoirea anului avea loc primăvara, iar sărbătoarea Învierii lui Hristos marca renaşterea umanităţii. Această renaştere era obţinută prin purificare spirituală și prin post.

„Floriile” era sărbătoarea reînvierii naturii, elementul central al sărbătorii fiind salcia, care trebuia să fie dusă la biserică pentru a fi sfinţită şi păstrată la icoană tot anul. Acest obicei se păstrează încă, în majoritatea zonelor. Fiind o sărbătoare care marca învierea naturii, în ziua de Florii, nu se mâncau plante. Duminica Floriilor era întotdeauna precedată de Sâmbăta lui Lazăr, un Lazăr mitic despre care se spune că ar fi murit de dorul plăcintelor. De aceea, în această sâmbătă se dădeau de pomană plăcinte, pentru a alina dorul de plăcinte al lui Lazăr.

În centrul sărbătorii stă salcia sau răchita, iar această sărbătoare mai era denumită popular şi Sărbătoarea Înfloririi Salciei.

Legendele spun că în drumul către locul în care era răstignit Iisus Hristos, Maica Domunului a întâlnit o apă pe care trebuia să o treacă, iar o salcie bătrână i-a venit în ajutor şi şi-a aplecat crengile pentru a face posibilă trecerea Maicii. De aceea, salcia a fost binecuvântată de Maica Domnului, să fie primul copac care înfloreşte şi anunţă primăvara.

Ziua de Florii este şi reper în ceea ce priveşte starea vremii din ziua de Paşte, întrucât o vorbă din popor spune că ziua de Paşte se va prezenta meteorologic la fel ca cea de Florii.

Săptămâna Luminată era o însumare a patimilor lui Hristos, pe care oamenii o jertfeau prin post aspru şi rugăciune. În practicile celor de altădată, postul era mai aspru, de exemplu, în Săptămâna Mare, oamenii mâncau puţin de Florii, iar apoi mai mâncau în Joia Mare.

În Săptămâna Luminată, oamenii se rugau foarte mult pentru iertarea păcatelor.

Pe parcursul Săptămânii Mari, începand cu ziua de marți până vineri, pe lânga simpla vopsire a ouălor, se practică fie încondeierea cu pensula, fie închistritul, folosindu-se ceară. Cu timpul, tehnica încondeierii ouălor a ajuns la nivel de artă. Deși femeile sunt cele care se ocupă de înfrumusețarea lor, există, și excepții când, familii întregi cunosc și practică acest mesteșug.

În Săptămâna Mare, toată lumea era cuprinsă de febra pregătirilor, a curăţeniei exterioare şi interioare.

Legendele noastre vorbesc despre sângele care a curs de pe cruce, iar Maica Domnului şi femeile mironosiţe au aşezat un coşuleţ de ouă şi ele s-au înroşit. Cojile de la ouă trebuiau să se dea pe apa sâmbetei, de unde şi vorba folosită astăzi, pentru că astfel omenirea anunţa trecerea sărbătorilor de Paşte pe pământ. Legendele spun ca la marginea lumii trăiesc blajinii, iar aceste coji de ouă sunt trimise lor, ca înştiinţare că pot sărbători şi ei sfintele sărbători de Paşte.

Foarte importantă era Joia Mare, zi în care se celebrau spiritele morţilor, se aprindeau focuri imense în grădini şi în grădinile bisericilor, cu scopul de a chema spiritele morţilor care vin în Noaptea de Înviere pe pământ. Tot în această zi, femeile nu aveau voie să aibă nicio activitate, curăţenia de Paşte trebuia să fie gata, pentru că, altfel, intra în scenă Joimăriţa, o creatură hidoasă care avea ac de cojocul femeilor leneşe. Joimăriţa era o închipuire a unei fiinţe înspăimântătoare, dar care reuşea să-i determine pe oameni să respecte întocmai regulile impuse de aceasta. În Joia Mare, se spune că cerurile se deschid şi vin pe pământ spiritele celor morţi.

În Vinerea Mare, ziua care stă sub semnul răstignirii, oamenii ţineau post negru, iar despre cei care îl ţineau cu stricteţe, se spunea că nu-i mai doare capul.

În Ajunul Învierii, femeile pregăteau o căniţă de apă, în interiorul căreia se punea un ou roşu, un ban de argint şi câteva fire de busuioc, iar în ziua de Paşte toată familia se spăla cu acea apă, care se spune că-i ferea de boli, farmece sau descântece.

Împreună cu aspectele religioase, în România, sărbătoarea Paștilor simbolizează renașterea și înnoirea vieții de zi cu zi. Curățarea casei, înnoirea hainelor și o baie rituală înainte de mersul la biserică sunt toate mărci ale noului început. Toată lumea, bogată sau săracă, se îmbracă în hainele sale cele mai bune (multă lume poartă costumele naționale) și merge la slujba de la miezul nopții.

Lumânări sunt aprinse pentru fiecare persoană în timpul acesteia, iar oamenii pleacă cu lumânările încă aprinse, pentru a aduce lumina în casele și apartamentele lor. Se spune și că lumânările aprinse opresc fulgerul și tunetul de la rănirea oamenilor pe drumul spre casă.

Odată ajunși acasă, românii continuă sărbătoarea tradițională, cu o masă care include specialități ca pascăcozonac, drob (măruntaie de miel tocate, amestecate cu verdețuri și condimentate), friptură de miel, brânzeturi sau pandișpan.

Anul acesta Sărbătoarea Învierii va fi cu totul deosebită, având în vedere situația specială pe care o traversăm și distanțarea socială pe care trebuie să o respectăm.

În timp ce clopotele vor răsuna la toate bisericile unde se săvârșește slujba Învierii, noi, credincioșii vom putea ieși la ferestre și la balcoane sau în curțile caselor adresând salutul „Hristos a Înviat !”.

Cu disciplină, înțelepciune și respectarea regulilor vom trece peste perioada de încercări și ne vom bucura de revedere.

“Hristos a Înviat!” și Sărbători Pascale Fericite!